În Muntenegru, la sfârșitul secolului XIX, comunitățile tribale conduse de poetul-episcop Morlak trăiesc într-o neliniște continuă. Când acesta se îmbolnăvește grav, pleacă împreună cu fiica sa și doi slujitori devotați spre sudul Italiei, căutând tratamente. Pe măsură ce starea lui se agravează, însoțitorul său loial, Djuko, se confruntă cu nostalgia, gelozia și frica. Legătura lui Morlak cu un savant vizitator și starea sa tot mai fragilă îl împing pe Djuko la extrem, ducând la o criză interioară profundă și, în cele din urmă, la violență. Întoarcerea lor acasă marchează sfârșitul domniei lui Morlak și începutul unei noi ere.
Filmul este, în esență, despre limbaj și cum acesta poate fi înșelător, aproape ca un câmp de luptă. Cei fără experiență în actorie au avut o provocare foarte mare în acest film: nu numai că trebuiau să vorbească o limbă arhaică, dar există o deconectare între limbaj și prezența lor fizică, care se simte aproape extraterestru. Pentru mine, vulnerabilitatea și fragilitatea limbajului sunt esența filmului.
