Serie specială

27–30 MAI

Focus Christian Petzold x Paula Beer

Patru filme, aceeași prezență enigmatică

Cu ocazia lansării MIROIRS NO. 3, cel mai recent film al cineastului german Christian Petzold, pe terasa de la Cinema Studio îți aducem patru filme marcate de colaborarea sa creativă, de lungă durată, cu actrița Paula Beer, una dintre cele mai incitante prezențe din cinemaul contemporan european. Cunoscut pentru afinitatea sa pentru teme și colaborări recurente, Petzold construiește personaje enigmatice prinse în circumstanțe misterioase, cărora Beer le dă viață cu subtilitate și cu o precizie emoțională mereu impresionantă.

Seria debutează cu două filme construite în jurul perechii Franz Rogowski – Paula Beer: TRANZIT, povestea unui refugiat din calea fascismului care ajunge la Marsilia asumându-și o identitate falsă, și UNDINE, o melodramă despre doi îndrăgostiți cu soartă potrivnică, cu o afinitate comună pentru apă. Continuând o trilogie informală în jurul elementelor naturii, ÎN BĂTAIA FOCULUI observă un grup de tineri care se confruntă cu incendii forestiere și pasiuni lăuntrice cel puțin la fel de mistuitoare, iar MIROIRS NO. 3, cel mai subtil și poate cel mai sugestiv dintre cele patru, își propune să imite caracterul evaziv și aproape imperceptibil al aerului, construind o poveste cu atmosferă fantomatică despre pierdere, dor și regăsire.

Cinematografele tale, într‑un singur newsletter.

Recomandările săptămânii de la Cinema Victoria, Timiș, Studio și Johnny, în fiecare luni dimineață, în inbox-ul tău.