Cu ocazia lansării în cinematografele din România a filmului ALPHA, cel mai recent film semnat de Julia Ducournau și lansat anul acesta în competiția de la Cannes, Bad Unicorn în colaborare cu Cinema Studio prezintă un focus dedicat uneia dintre cele mai interesante și controversate regizoare contemporane.
Pushing the limits: Julia Ducournau include cele 3 lungmetraje realizate de una din cele trei regizoare care au câștigat Palme d’Or de-a lungul istoriei în perioada 2016-2025.
Cunoscută pentru lucrările sale provocatoare, care sfidează genurile, fiind una dintre cele mai interesante voci din cinematografia body horror din prezent, Ducournau a debutat cu scurtmetrajul Junior (2011), care a avut premiera în Semaine de la Critique la Cannes în 2011, unde a câștigat premiul Golden Rail.
Primul ei lungmetraj, Raw (2016), a avut premiera tot la Cannes, în 2016, de unde a plecat cu Premiul FIPRESCI. Filmul spune povestea lui Justine, o tânără vegetariană, crescută într-o familie strictă, care ajunge la facultatea de medicină veterinară - aceeași pe care a urmat-o și sora ei mai mare. Aici, în urma unui ritual de inițiere, este forțată să mănânce carne crudă pentru prima dată în viață.
În 2021, Ducournau a lansat cel de-al doilea lungmetraj al său, Titane, o dramă psihologică body horror, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din 2021, unde a câștigat prestigiosul Palme d'Or, făcând-o pe Ducournau a doua regizoare care primește această onoare. Filmul a fost, de asemenea, selectat ca propunerea Franței pentru Premiile Oscar. Titane este povestea Alexiei, care a suferit în copilărie un accident de mașină care i-a lăsat o placă de titan în craniu. De atunci dezvoltă o fascinație ciudată pentru mașini și o detașare emoțională față de oameni.
ALPHA marchează mult așteptata continuare a filmului Titane, reafirmând-o ca fiind una dintre cele mai îndrăznețe și mai vizionare autoare de astăzi. Lansat în Selecția Oficială de la Cannes, filmul este unul dintre reperele culturale ale anului. ALPHA combină realismul psihologic și body horror-ul, două dintre punctele forte caracteristice ale regizoarei Ducournau, oferind o experiență profund emoționantă și viscerală.